7 obiceiuri fatale care iti afecteaza creierul
Faci poate parte dintre milioanele de persoane din lumea intreaga care se straduiesc in fiecare zi sa-si pastreze corpul in forma, printr-o alimentatie echilibrata si prin exercitiu fizic. Ce faci, insa, pentru sanatatea creierului tau?
Dr. Sandra Chapman, directoarea Centrului pentru Sanatatea Creierului, din Statele Unite, insista asupra faptului ca „una dintre partile cele mai flexibile ale corpului nostru este tocmai creierul” si ca, totusi, ne preocupa foarte putin aspectul mentinerii lui forma. Nu numai ceea ce introducem in organism se dovedeste a fi nociv pentru creierul nostru, ci si stilul de viata si mediul in care ne petrecem timpul joaca un rol major cand vine vorba de capacitatile noastre cognitive.
Evitand aceste sapte obiceiuri, poti reduce substantial efectele negative asupra creierului tau, ameliorandu-ti sanatatea fizica in totalitatea sa:
1. A sari peste micul dejun
A sari peste micul dejun poate parea a fi un mijloc bun de a reduce numarul de calorii consumate, dar, de cele mai multe ori, aceasta provoaca o nevoie imperativa de a consuma glucoza in mijlocul zilei. Un aport insuficient sau dezechilibrat in nutrienti poate sa conduca la malnutritie si sa contribuie la degenerarea celulelor creierului.

2. Supraalimentarea
Supraalimentarea, care poate rezulta dintr-o carenta sau din faptul de a fi sarit peste una din mesele zilnice, poate de asemenea sa conduca la unele nereguli ale creierului. Atunci cand provoci un soc in corpul tau cu o cantitate mare de nutrienti, aceasta face sa iti creasca tensiunea arteriala, ceea ce conduce la o rigiditate a arterelor, simptom al scaderii capacitatii mentale.

3. A fuma
Oricine stie ca fumatul face rau inimii si ca poate fi cauza principala a numeroase cancere, insa mai putin se stie ca acesta afecteaza in egala masura creierul. Produsele chimice prezente in tigara, in special nicotina, provoaca daune permanente celulelor receptoare ale creierului, facandu-le sa se micsoreze si slabindu-le.

4. A respira aer poluat
Poluarea aerului este un factor major de deteriorare a celulelor nervoase. Ca beneficiar principal de oxigen, creierul este incapabil sa foloseasca aer poluat, iar diminuarea aportului de oxigen conduce la o diminuare a capacitatilor acestuia.

5. A avea obiceiuri proaste legate de somn
Un somn neregulat este principalul factor al pierderii de neuroni. Somnul este momentul precis in care creierul nostru se poate odihni si recupera dupa o zi de stimulare. A dormi cu capul acoperit poate parea o metoda buna de a te proteja de sunet, insa lipsa de oxigen care rezulta din aceasta poate avea repercusiuni suparatoare.

6. A munci prea mult
A munci atunci cand esti bolnav poate cauza mai multe daune decat simplul fapt de a-i contamina pe colegii de birou cu raceala ta. Creierul joaca un rol major in vindecare, prin urmare, a-i adauga o presiune suplimentara poate nu numai sa-i cauzeze, dar si sa iti incetineasca vindecarea.

7. A avea o viata sociala redusa
Este dovedit faptul ca izolarea sociala are o influenta negativa asupra dezvoltarii si rezistentei creierului. Conversatia ajuta la formarea de noi conexiuni in creier si, fara un flux de idei, creierul poate stagna sau regresa. O conversatie stimulanta incurajeaza eficienta creierului.

Autoritatile medicale controleaza rar bunastarea spiritului nostru si, de cele mai multe ori, se concentreaza exclusiv asupra unor informatii legate de fizic, precum tensiunea arteriala, greutatea si buna functionare a inimii. Cercetarile de la Centrul pentru Sanatatea Creierului din Dallas, Texas, ne amintesc ca acest organ este esential nu numai bunastarii si longevitatii noastre, dar ca este cea mai vitala parte a corpului nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu